marți, 29 ianuarie 2013

Sfaturi să economiseşti bani

Cred că 90% dintre noi se întreabă ce este de făcut să economisim bani. Şi nu mă refer la economisit neapărat în sensul de a avea un depozit la bancă(greu, dar nu imposibil!), ci mai degrabă la a nu mai rămâne lefteri până la următorul salariu sau, mai grav(pentru mine, cel puţin), să te împrumuţi sau să cumperi pe datorie.

Aşadar, să pornim într-o fascinantă călătorie a omului chibzuit!



1. Fă listă de cumpărături înainte de a pleca spre supermarket(apropo, nu îţi face cumpărăturile la buticul din scara blocului, plăteşti mult mai mult decât face!). Încearcă să fii realist: dacă oricum nu găteşti decât cartofi prăjiţi(e primul exemplu care mi-a venit în minte), de ce cumperi morcovi?! Ceea ce vreau eu să spun este să te gândeşti de două ori înainte de a pune ceva în coş : oare chiar îţi trebuie? Fă diferenţa între necesar şi inutil! Te va scuti de cheltuieli fără sens şi de lucruri aruncate la gunoi din frigider sau debara(după ce au expirat...)

Nu mă înţelegeţi greşit, nu spun că dacă ai trecut doar cartofi pe listă şi ai poftă de ceva dulce, chiar nu îţi iei o ciocolată! Nu recomand o viaţă călugărească, dar nici excese inutile. Gândeşte-te doar că sunt oameni care trăiesc cu jumătate din ce cumperi tu...

2. Fă un exerciţiu de voinţă: la salariu pune de o parte o sumă(o poţi folosi pentru o investiţie mai târziu: o vacanţă, un cadou, etc) şi impune-ţi să nu te atingi de suma respectivă orice ar fi(excludem problemele de sănătate!).

Eu folosesc des această modalitate, încă din copilărie: puneam de o parte o sumă din banii de buzunar şi apoi îmi cumpăram ceva ce îmi doream sau luam cadouri celor dragi( ce momente frumoase şi ce mândră eram când reuşeam asta...)

3. Nu neglija nicio factură!

Am lucrat într-o bancă în departamentul de Recuperări creanţe! Aş putea scrie o trilogie pe tema facturilor şi scadenţelor... Dar poate cu altă ocazie :))
Dragii mei, dacă o factură are o scadenţă, apoi înseamnă un termen până la care să plăteşti fără să ţi se perceapă taxe suplimentare. Ştiu, ce înseamnă 50 de bani penalizare, vei spune? Ştiţi ce înseamnă: să fii lihnit de foame, să îţi lipsească 50 de bani şi să nu poţi cumpăra o pâine... Şi înmulţeşte pâinile astea cu fiecare factură pe care ai întârziat să o achiţi. Rezultatul: s-ar putea să afli că ai pierdut până acum pâinea pe un an din viaţă...
Bugetul tău trebuie să fie împărţit mai întâi între facturi şi nevoi de bază şi abia mai apoi pentru mofturi. Te-ai gândit vreodată că motivul pentru care nu ai putut achita o factură este că ai inversat priorităţile? 

4. Consumă prudent!

Am locuit şi la casă şi la bloc, aşa că pot compara foarte bine cheltuielile din ambele tabere. Toţi orăşenii spun că viaţa este scumpă la bloc(de parcă la ţară îţi dă cineva ceva gratis, mă rog, e altă discuţie). Dar vin cu nişte întrebari simple şi normale: De ce curge apa la duş minute în şir când tu te săpuneşti până la ultima unghiuţă sau când te bărbiereşti? De ce merge televizorul în sufragerie deşi tu toci ceapa la bucătărie? De ce ai caloriferul dat la maxim dar tu îţi dai jos bluza şi rămâi în tricou pe motiv că e prea cald în casă? etc
Resursele astea nu sunt aşa inepuizabile cum credem noi, puţină cumpătare nu ar strica. Pe lângă economii la bugetul nostru, lăsăm ceva şi pentru urmaşii noştri.(sau poate sperăm să găsim condiţii prielnice pe alte planete, eu ştiu?)

5. Mergi pe jos sau cu mijloacele de transport în comun!

Vă rog să mă credeţi, dar nu am înţeles niciodată de ce, într-o familie de condiţie medie, ne încăpăţânam să mergem cu maşina la serviciu, deşi ne uităm cu melancolie în portofel după fiecare plin. Oare e vreo tragedie dacă mergem cu metroul sau tramvaiul? Ne cad epoleţii de pe uniforme? 

Mersul pe jos face piciorul frumos, zice o vorbă din bătrâni(cei care prindeau 90 de ani cu dantura intactă). Doamne, numai la zicala asta mă gândeam când, acum câţiva ani, pe când îmi mâncam zilele în Bucureşti, încercam să ajung acasă de la serviciu şi stăteam frumos într-un picior ca la şotron... Şi pentru ce? 80% din cei din autobuzul 143 se înghesiuau pentru o staţie! Da, aţi citit bine, ne împrumutam unul altuia mirosuri şi alte alea pentru că nu puteam merge pe jos 300 de metri(între staţii). Povestea se repeta la fiecare staţie...
Aşa că, dacă vreţi să economisiţi, mergeţi cu mijloacele de transport în comun, dar încercaţi să evitaţi ruta 143 :)))

Ar mai fi multe de spus, dar mă duc sa fac lista de cumpărături pentru ziua mea. Înapoi la punctul 1!

36 de comentarii:

  1. Hehe...mare dreptate ai in tot ceea ce ai scris. Bine ar fi sa gandeasca mai multi asa. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca mare dreptate ai :) ... Eu la cumparaturi si cu lista si tot depasesc, asa ca am gasit cea mai buna varianta: trimit sotul ca oricum lui nu ii place sa piarda timpu pe acolo cu uitatul, asa economisesc si timp si bani :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ana Naghi1/29/2013

    Mersi, Carmen!Cum spuneam, am zis pe sleau ce cred, cine nu ma crede, asta e! Si eu te pup

    RăspundețiȘtergere
  4. Ana Naghi1/29/2013

    Fata isteata! Nici mie nu imi place sa merg la cumparaturi, tot asa: eu lista, el cumparaturile! Cred ca trebuie sa trec asta la punctul 6 :))

    RăspundețiȘtergere
  5. bianka1/29/2013

    EU CU LISTA PLEC DE ACASA TOT TIMPUL SI IAU INTOTDEAUNA EXACT CE-MI TREBUIE, TREBUIE SA FIM CHIBZUITI IN VREMURILE ASTEA RELE ADICA NU MANACAM MIZERIA DE SUB UNGHII DAR NICI SA NE BATEM JOC. SUNT GRELE VREMURILE IN CARE TRAIM MAI ALES CAND AI SI UN COPIL SAU MAI MULTI TE GANDESTI LA ZIUA DE MAINE CU MAI MULT INTERES DECAT CAND O FACEAI INAINTE.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lenuta-Ionela Conof1/29/2013

    cata dreptate ai Ana in tot ceea ce ai scris.noi suntem in casa 4 persoane( sotul,copilul,eu si socrul)si am zis cu al meu sot sa cumparam noi mancarea,sa platin netul si tv si socrul sa plateasca intretinetrea si lumina.nu este bine asa mai ales ca eu nu mai lucrez de 2 ani si traim dintr-un singur salariu.socrul meu are masina si vreau sa spun ca nici la paine nu se duce fara masina,iar noi trebuie sa ne imprumutam de la luna la luna,iar el nu are nici o treaba sau nu-l intereseaza.imi este rusine sa-i spun

    RăspundețiȘtergere
  7. Ana Naghi1/29/2013

    te inteleg, oarecum am trecut prin asta. Iti doresc sa ai putere si rabdare sa treci peste toate. Banuiesc ca este casa socrului si de aceea nu indraznesti sa discuti, desi poate ar fi bine ca sotul tau sa fie acela care o face

    RăspundețiȘtergere
  8. Lenuta-Ionela Conof1/29/2013

    da este casa lui,soara mea a murit la un an de cand m-am mutat eu la ei si toate responsabilitatile case mi-au revenit mie.totul a inceput de cand am nascut si am relizat ca pe el nu-l intereseaza nimica.ma chinuiam singura in bucatarie si faceam mancare tinand copliul in brate si el statea in sufragerie si se uita la tv.dar la masa venea.si usor am inceput sa nu ma mai intereseze de el in general.i-am propus sotului sa ne vedem si de un rost al nostru in viata ca asa nu se mai poate si nu se stie cat mai rezistam impreuna datorita acestei situatii.

    RăspundețiȘtergere
  9. la toate fac economie , liste cu strictul necesar , etc insa la punctul 3 nu gasesc o solutie remediabila si pe moment .poate ma juti daca ot ai zis ca ai lucrat in banca dar in particular .

    RăspundețiȘtergere
  10. andreea elena1/29/2013

    Bune idei... Cu teoria stau bine ;) Cu practica mai greu :))

    RăspundețiȘtergere
  11. foarte frumos scris, sa inteleaga toata lumea ! Multumim, Ana!

    RăspundețiȘtergere
  12. Draga mea,daca ma crezi eu imi fac lista de cand ma stiu nu conteaza ca am muncit aici sau in strainatate...tot lista imi faceam mereu..Ai scris niste adevaruri si iti multumesc! :-* iti doresc numai bine....apropo de ziua ta eu iti doresc La multi ani!Sanatate,fericire si multe realizari! :-*

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga mea, ai perfecta dreptate! Dar stiii, teoria -i teorie ,practica-i practica :-))) Banuiesc ca trebuie sa treci prin momente grele ca sa realizezi cu adevarat aceste lucruri , si mai mult sa le si faci. Momentan , noi trecem prin niste schimbari...ne-am schimbat mult si ne-a a ajutat si soarta , ca sa zic asa...cand am avut maisna stricata, ne-am dat seama ca. Se poate si fara...si uite asa am prins gustul sportului toti membrii familiei..de fapt ma refer la sotul meu, te-ai prins, nu? Viata-i mai frumoasa si mai sanatoasa daca suntem mai chibzuiti !

    RăspundețiȘtergere
  14. Ana Naghi1/30/2013

    si eu sunt la fel :) Multumesc pentru urari!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ana Naghi1/30/2013

    vine si practica...de nevoie :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Ana Naghi1/30/2013

    daca pot, cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Ana Naghi1/30/2013

    corect, nu mancam numai paine goala, dar nici nu facem excese.Iar cand ai un copil, e musai sa te maturizezi

    RăspundețiȘtergere
  18. Valentina1/30/2013

    lista fac rareori:atunci cand am multe lucruri,sa zicem mai putin uzuale si exista posibilitatea sa le trec cu vederea.Dar,in general stiu ce anume imi permite bugetul,ce este mai scump decat merita.Dar,recunosc,uneori a-mi face o placere valoreaza mai mult decat echivalentul in bani,asa ca nu mai fac socoteli. Dar 90% din timp cheltuiesc cu grija:nu cumpar acelasi lucru din buricul targului cu 30-40% mai scump,doar pentru a fi vazuta in magazin de fite,si tin cont si de magazinele care dau discount pentru cantitati mari la produse neperisabile.Muncim pentru bani,ca atare trebuie sa-i cheltuim cu grija,nu meschinarie,dar grija.Sa stiti ca strainii,chiar cei cu bani,par zgarciti,dar de fapt au o lunga perioada in care au invatat lectia cheltuirii optime a banilor.

    RăspundețiȘtergere
  19. Mioara Hus1/31/2013

    Si eu fac liste de cand ma stiu si tin socoteala fiecarui banut (am agende intregi cu cheltuielile notate), fac cumparaturi in hipermarket-uri, urmaresc perioadele reducerilor si promotiilor, nu exageram cu nimic, suntem f. chibzuiti si cumpatati, si totusi, nu ne descurcam cu banii!

    RăspundețiȘtergere
  20. foarte util articolul, "trucul" cu lista de cuparaturi il folosesc si eu doar ca mai pun un produs, doua trei cu gandul ca poate imi trebuie sau voi avea pofta de candva....dar gata de maine, cand am nevoie sa merg sa imi cumpar :)) te astept si pe la mine, te admir mult de tot mai ales ca si eu vreau s aimi fac blogul pe acest "calapod", chestii de beauty, utile, mancare(nesofisticata) si tu esti o inspiratie pentru mine :) http://ideasinthebottle.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  21. Statul la tara...multi cred ca aici pica de undeva....si aici sunt cheltuieli ...
    Noi incercam mereu sa fim cumpatati, mergem la cumparaturi o data pe saptamana cu lista!!! Nu ne abatem.Mai e ceva...cand mergi la cumparaturi, mergi cu burta plina .

    RăspundețiȘtergere
  22. RaduAdina4/01/2013

    Eu imi fac lista si pentru ca uit ce sa iau =)).Utile sfaturile.Si eu tot cam asa fac uneori cu exceptia mersului pe jos.

    RăspundețiȘtergere
  23. bune sfaturi,cel mai greu e cu economisitul atunci cand ai salariul.....mic!

    RăspundețiȘtergere
  24. si mai ai si o rata dar si facturi!

    RăspundețiȘtergere
  25. foarte fain... multumesc de sfaturi:* pacat ca niciodata cand ma duc cu o lista la cumparaturi nu ma pot abtine sa mai iau si altceva pe langa lista respectiva;))

    RăspundețiȘtergere
  26. Multumim de sfaturi! :-* eu mereu mi-am facut si inca imi fac lista...de multe ori uit ce sa cumpar si drept ce-mi trebuie nu iau asa ca mai bine imi fac lista.
    pupici :-*

    RăspundețiȘtergere
  27. Ana Naghi4/01/2013

    eeei, daca ce iei nu e inca o lista, nu-i grav :P

    RăspundețiȘtergere
  28. Ana Naghi4/01/2013

    indiferent de motiv, lista e buna :)

    RăspundețiȘtergere
  29. Ana Naghi4/01/2013

    sunt fix in aceeasi situatie! Platesc rata si imi raman 120 ron din salariu...si apoi incep facturile...

    RăspundețiȘtergere
  30. Ana Naghi4/01/2013

    mers pe jos sau mijloace de transport... doar sa nu fie 5 masini/familie! :)

    RăspundețiȘtergere
  31. Ana Naghi4/01/2013

    Avem multe in comun :))) Ai maaaare dreptate: mananci acasa si economisesti considerabil, evitand poftele :P

    RăspundețiȘtergere
  32. Is bune sfaturile,mai ales cele de la numaru 4, multi avem tendinta sa le facem.

    RăspundețiȘtergere
  33. Ana Naghi4/07/2013

    da, pentru ca nu realizam pana nu pierdem ceva... Eu am facut un joc de imaginatie cu elevii mei: cum ar daca de maine nu am mai avea apa, de exemplu? Oare daca ne-am imagina raspunsul ne-am schimba atitudinea?

    RăspundețiȘtergere

Comenteaza cu bun simt!

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.