luni, 4 februarie 2013

Iubire şi mândrie

Până să devin mamă, mi se părea că doar copiii mici sunt fermecători, că, pe măsură ce cresc nu mai este la fel... Cât m-am înşelat! Dragostea şi mândria unei mame cresc o dată cu copilul. Dacă atunci când era mic, te minunai de mutriţele lui caraghioase, acum rămâi mut de uimire de lucrurile pe care le spune.

Eu am avut o sarcină şi o naştere foarte grele, cred că v-am mai povestit, oricum nu vrea să sperii pe nimeni... Doar că, din prima zi în care am ţinut-o pe Ema în braţe am spus-o clar: aş mai trece de 10 ori prin ce am trecut! Bucuria şi infinitele emoţii pe care copilul meu mi le aduce zilnic mă fac un om fericit. Ce contează greutăţile financiare?! Oricum, nici miliardarii(mă rog, milionarii în ron) nu sunt scutiţi de griji. Decât să le duc grija, mai bine lipsa...

Niciun început nu e uşor şi, bineînţeles, nici noi nu am făcut excepţie. Greu cu alăptarea, greu cu recuperarea după cezariană, adaptarea la noua postură : nu mai eram doar noi doi, eram acum responsabili pentru încă un OM, o viaţă care depindea de noi... Dar toate astea mi se par acum fleacuri, Dumnezeu îţi dăruieşte multă putere şi răbdare, până la urmă reuşeşti.

Nu îmi place să mă laud singură, dar nici nu mi-e ruşine cu ce am realizat până acum... Am făcut cam tot ce mi-am propus, dar asta cu multă muncă, nu am avut privilegii, nu vin dintr-o familie bogată, nu am rude şi pile. Dar nimic, absolut nimic pe lumea asta, nu mi-a adus atâta mândrie cât îmi aduce zilnic copilul meu! 

Ema m-a învăţat o lecţie pe care o ştiam, că toţi o ştim, dar o uităm : suntem diferiţi şi fiecare are ritmul lui! Slavă Domnului, am scăpat de un anumit anturaj nociv în care eternele comparaţii erau tot ce contau! Emei i-a ieşit primul dinţişor la 10 luni şi jumătate, a mers la un an şi 3 luni, a vorbit mai târziu decât a început să o facă verişorul ei cu 2 luni mai mare, etc, etc. Ei, şi? Până la un an avea toţi incisivii, ne pregăteam de canini... Ea nu a mers timid, ci a rupt-o direct la fugă şi să vezi dacă te mai ţineai după ea... În 2 săptămâni a trecut de la câteva cuvinte la propoziţii, într-o lună deja construia fraze complexe.

Şi ştiţi ce? Nu mă laud că mi-am luat cine ştie ce bazaconie recent, nu mă laud că sunt vreo mare bloggeriţă sau oricine altcineva... în momentul de faţă sunt mândră de fiecare progres pe care îl face Ema... ea este cea mai mare realizare a mea!

33 de comentarii:

  1. tatiana sorina2/04/2013

    corect,copii sunt lumina ochilor nostri ,si eu am o fetita ,ea e viata mea :*

    RăspundețiȘtergere
  2. mare adevar ai spus ,si eu orice problema as avea daca imi iau baiatul in brate uit de toate eu am un print de aproape 3 ani doamne pe cate de obraznic pe atat de dragalas e ,fara el sigur viata nu ar avea sens si inca un lucru un copil e cea mai mare bogatie

    RăspundețiȘtergere
  3. Lenuta-Ionela Conof2/04/2013

    numai cine are copii stie cat de minunate sunt etapele prin care trece copilul tau.Denis a avut primii dintisori la 5 luni ,la 6 luni a spus primul lui cuvant 'mama',la 9 luni a facut primii pasi singur,la 10 luni jumatate a mers singur ,la 1 an alerga prin casa.iar acum la 2 ani si 2 luni vorbeste si leaga propozitii.Sunt mandra de copilasul meu.il iubesc enorm si nu mi-as inchipui viata fara el

    RăspundețiȘtergere
  4. oana chisnenco2/04/2013

    Buna draga Ana Naghi.

    Am nascut prematur,avea 2500 gr si imi era teama sa o iau in brate cand o vedeam micuta si firava..
    Acum are un an si 3 luni..si eu ma minunez de progresele ei..de tot ceea ce face..primul dintisor i-a iesit la 11 luni..si eu comparam copilul meu cu ceilalti copii ai prietenilor dar am ajuns la concluzia ca fiecare copil are ritmul lui de crestere si nu are rost sa ma agit si sa ma stresez..

    Ii multumesc Bunul Dumnezeu pentru ingerasul care ni l-a dat..fetita noastra este totul pt noi!
    Multa sanatate

    Apreciez f mult ceea ce faceti <3

    RăspundețiȘtergere
  5. Carmen O2/04/2013

    normal...si eu ma dau mare...foarteee normal...sa se faca mare si frumosa !...eeee acu hai chiar sa ma dau mare...:) http://krmenslife.blogspot.ro/2012/12/fiicei-melecu-dragoste.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Tudorache Violeta2/04/2013

    Draga Ana, sa stii ca mi-a placut foarte mult ceea ce ai scris mai sus si ma regasesc un pic legat de partea cu sarcina, cezariana si refacerea mai greoaie dupa. Inca nu am ajuns la capitolul dintisori, suntem inca mult prea mici, avem numai doua luni si jumatate. Suntem la partea dragalasa cu gangurelile si noi ca parinti ne topim pe langa ea. Etc, etc. Nu ma mai satur sa-ti scriu despre Ea, fiinta asta mica si minunata care m-a implinit. Multumesc pentru acest articol!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ana Naghi2/04/2013

    Sa creasca mare si sa fie sanatoasa! Sa va bucurati de fiecare moment care va urma, este unic!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ana Naghi2/04/2013

    Credem ca tu esti in poza de profil, dar inteleg ca este printesa ta :) Sa va bucurati una de cealalta mereu!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ana Naghi2/04/2013

    Draga Oana, Dumnezeu are mereu grija de noi! Important este ca acum ai un copil sanatos, nu conteaza ce a fost! Sa stii ce, desi am nascut la termen(aproape de 40 de saptamani), Ema a avut 2750 g, asa ca stiu cum e sa ai un copil firav in brate, te inteleg

    RăspundețiȘtergere
  10. Paun Loredana2/04/2013

    Eu sunt singura la parinti si cat am fost la parinti in casa efectiv am fost o fire rautacioasa , egoista , increzuta , credeam ca totul doar mie mi se cuvine. M-am casatorit ...ehei...au trecut deja peste 20 de ani ...si la un an a aparut Ciprian...am nascut natural ...am urlat la nastere de am trezit toata maternitatea !!! De atunci , de la nastere , am probleme cu sanul drept . Am trei operatii la el ...chiar azi vad ca ma supara din nou sanul...cred ca frigul e de vina...Si totusi cu un san bun , unul beteag ...mi-am crescut copilul asa cum m-am priceput.Ciprian a crescut cu lapte praf...asta a fost ...si totusi e un baiat de 19 ani , voinic , frumos , bine legat fizic si mintal la fel , acum fiind student in anul I la facultatea de mecanica din Craiova la locurile fara taxa .Daca nu o pateam cu sanul , mai faceam un copil...caci este cam greu si de unul singur...parintii mi-au decedat de tineri ...ce ma faceam eu daca nu aveam barbatul si baiatul ? A cui mai eram pe lumea asta ? M-am intins cu povestitul si de fapt am omis ce am vrut sa spun de la inceput si anume fetelor , scumpelor , casatoriti-va , faceti copii cati vreti , faceti-va viata voastra de familie...anii trec , tineretea si frumusetea trec, cariera o data si o data dispare ...dar familia formata de voi nu va disparea ...e drept , mai sunt discutii , certuri si alte nemultumiri intr-o familie , dar daca stii sa fi diplomata , toleranta , etc...le treci pe toate ...si apropo , pe mine casatoria si nasterea unui copil m-a schimbat total la 180 grade ...din fetita mandra , plina de a , cu nasul pe sus , egoista ...acum e femeia care daca aude pe strada un copil strain plangand efectiv i se inmoaie inima...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ana Naghi2/04/2013

    sa creasca mare si voinic si sa te bucure la fel de mult!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ana Naghi2/04/2013

    si Ema implineste anul acesta 3 ani, inseamna ca suntem cam in aceleasi etape :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Ana Naghi2/04/2013

    nimic mai adevarat! Sa iti traiasca!

    RăspundețiȘtergere
  14. Ana Naghi2/04/2013

    Ai mare dreptate, Loredana! Nu noi facem copii, ci copii ne fac pe noi parinti, oameni mai buni! Sa iti traiasca flacaul si sa iti aduca multi nepoti(sa insisti pe asta, da? :)
    Multa sanatate iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Tudorache Violeta2/04/2013

    Multumim mult Ana, la fel si voua comoara!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. victoriarosia2/04/2013

    Ai mare dreptate,nimic pe lumea asta nu se compara cu "mica "minune ce ne umple viata , ne da motive de bucurie ,ne impllineste sufleteste .

    RăspundețiȘtergere
  17. Paun Loredana2/04/2013

    Ana , sa te auda Dumnezeu...in primul rand sa aiba parte de o fata buna , iar in privinta copiilor ...cel putin doi ...il ajut eu cu cresterea lor...zau ...eu mi l-am crescut singura ...a fost si greu si usor ...dar uite ca a crescut...e mai inalt ca mine...era bine daca as fi avut un pic de ajutor si eu cu cresterea lui , ...dar asta a fost ....mi-a trecut tineretea cam prea repede cu griji si alte probleme...dar nu regret nimic ...e viata pe care mi-am ales-o eu ...si ma consolez cu faptul ca se putea mai rau !!!

    RăspundețiȘtergere
  18. O, Ana ..cat m- am emotionat citind aceste randuri! Ptr ca ai spus cam tot ce as putea si cum as putea si eu sa spun :-). Si eu ma mandresc cu minunea din viata mea si sunt atat de mandra ca eu ..EU am putut sa fac asa ceva :-)). Sa ne traiasca copiii si sa ne putem bucura de ei cat mai mult timp posibil !! Pupici Emei !

    RăspundețiȘtergere
  19. MARY ANTON2/04/2013

    foarte frumos si adevarat ceea ce ai scris, copii sunt cea mai mare realizare a noastra

    RăspundețiȘtergere
  20. Piticul meu s-a nascut prematur la 2220g si a scazut pana la 1860g, cand am ajuns acasa avea putin peste 1900g si fara nici o experienta am reusit sa ma descurc si sa nu ascult toate sfaturile si mai ales toate superstitiile ( pe care nu le suport si nu am tinut cont de niciuna ), am avut si noi probleme cu alaptarea ( cred ca am mai scris si la alta postare ) fiind asa mic nu a avut putere sa suga si m-am muls pana la 10 luni si a papat din biberon. Acum are 1 an si 7 luni si este foarte sanatos iar asta este cel mai important. Felicitari asa si trebuie, sa te lauzi si sa fii mandra de minunea de copil pe care il ai pentru ca este cea mai mare realizare din viata unui om.
    PS: Abea la 1 an si 6 luni ne-a iesit prima maseluta iar acum asteptam sa iasa a treia. Destul de tarziu dar atata timp cat este bine nici nu mai conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  21. janeta_200720012/05/2013

    Foarte frumoasa si adevarata povestioara ai mare dreptate in viata nu trebuie sa ai averii sa fi implinit si eu spun la fel alaturi de familia mea sunt foarte fericita ,fata mea este totul pentru mine ce regret cel mai mult este fatul ca nu am mai facut inca unul si am lasat-o singurica fara un fratior o surioara am zis sa pot sa-i ofer ei tot ceea ce eu nu am avut si sa nu duca lipsa de nimic.

    RăspundețiȘtergere
  22. Spunsieu2/05/2013

    Sa-ti traiasca! Stiu ce spui ca si al meu era sub lupa si aveam in "anturaj", cum zici tu, pe cineva care il vedea ba ca are capul tesit, ba ca nu-s urechile lipite de cap, ca o sa aiba platfus, zici ca-l dorea defect, nu alta! Si daca ar fi fost asa, ce? Fiecare copil are bune si rele, dar este un individ unic...si irepetabil!

    RăspundețiȘtergere
  23. Ana Naghi2/05/2013

    off, cat ma dureau vorbele alea! De parca noi, adultii, am fi toti perfecti... Acum ne-am linistit! Asa este, sunt unici!

    RăspundețiȘtergere
  24. Ana Naghi2/05/2013

    si pe mine ma bate gandul sa mai fac un copil, tot fetita as vrea :) Eu am 3 frati mai mari si o sora, asa ca stiu cum e sa ai frati, daca muncesti, le oferi si la 2,3....

    RăspundețiȘtergere
  25. Ana Naghi2/05/2013

    Si eu tot singura le-am facut pe toate. Si a fost greu, dar nici nu as fi vrut sa fac un copil si sa mi-l creasca altcineva...si sa ratez momente unice

    RăspundețiȘtergere
  26. Ana Naghi2/05/2013

    asa ar trebui sa fie pentru fiecare parinte

    RăspundețiȘtergere
  27. Ana Naghi2/05/2013

    Nu e o "meserie" usoara, dar ofera satisfactii inimaginabile!

    RăspundețiȘtergere
  28. Mioara Hus2/06/2013

    "Exista un singur copil perfect in lumea asta si fiecare mama il are!" Cat adevar e in aceasta remarca! Cu acest articol, Ana, ne-ai facut sa ne intoarcem putin in timp, la momentul in care, fiecare dintre noi, a adus pe lume o mica minune. N-am crezut ca voi fi in stare sa trec prin toate etapele pe care trebuie sa treci pana la aducerea pe lume a unui copil. Ma inspaimanta ideea nasterii, eu fiind f. sensibila la durere si la tot ce tine de spitale, medici, dar mai ales seringi si ace! Am avut o sarcina frumoasa, fara probleme, dar a trebuit sa nasc prin cezariana, desi ma obisnuisem cu ideea unei nasteri normale...asa a fost sa fie, nu puteam naste normal, iar copilul trebuia scos pt. ca imbatranea placenta (aveam 40/41 sapt.). N-am avut emotii, nu mi-a fost frica, voiam sa se nasca fetita si sa scap de burta! Totul a fost bine, pana cand m-am trezit din anestezie! Atunci a inceput chinul! Si eu m-am refacut f. greu dupa cezariana. Au stat cu mine o sapt. in spital non-stop, ba sotul, ba mama, caci nu ma puteam nici ridica din pat singura. Fetita a avut 3500 g, era frumoasa, mancacioasa, aveam lapte destul ( a supt pana la 3 ani jumate). Si toate au trecut, m-am descurcat singura, desi era primul copil, instinctul matern m-a ghidat mereu si am stiut cum sa procedez in orice situatie, de parca mai crescusem si alti copii! Cand am crezut ca am trecut de cele mai grele perioade, am primit o veste-soc, un diagnostic pus fetitei, care ne-a schimbat total viata. Fetita noastra minunata, inteligenta, care a spus primele cuvinte inainte de 5 luni, iar la 2 ani invata lb. engleza, avea o memorie extraordinara si din punct de vedere cognitiv era peste media varstei, avea o forma de autism. Are o tulburare din spectrul autist, tulburarea (sindromul) Asperger. Ar fi f. mult de povestit, ce a urmat dupa ce i s-a pus diagnosticul.
    Important este ca, asa cum e ea, e o mica minune, e speciala si o iubim si ne mandrim cu ea mai mult, decat poate o fac altii, care au copii normali. Si nu ne consideram loviti de soarta, dimpotriva, suntem binecuvantati sa avem un astfel de copil!

    RăspundețiȘtergere
  29. Ana Naghi2/06/2013

    Câtă emoţie îmi provoacă cele spuse de tine! Off, dacă toţ părinţii de copii speciali ar gândi ca voi, am avea o lume mai bună şi numai copii fericiţi şi iubiţi... Însă există cazuri când părinţii îşi prestabilesc un "şablon" în care dacă nu se încadrează copilul lor, intervine nefericirea...Păcat! Parcă noi, adulţii, am fi perfecţi...

    RăspundețiȘtergere
  30. victoriarosia2/06/2013

    asa este,uneori este chiar greu,dar mergem inainte pt ca sigur sunt zile mult mai bune cand uitam de cele "nebune"

    RăspundețiȘtergere
  31. bodas rodica2/14/2013

    oo da ...ai foarte mare dreptate. copii sunt cea mai mare realizare a vietii. iar in legatura cu comparatiile,stiu ce zici:)

    RăspundețiȘtergere
  32. bodas rodica2/14/2013

    in primul rand ,wow 3 ani jumate de supt ,felicitari..si in al doilea rand imi pare rau pt problema micutei tale. cum zicea si Ana emotia provocata de ceea ce ai scris tu e foarte puternica. oricum felicitari pentru modul de gandire.

    RăspundețiȘtergere
  33. Ana Naghi2/14/2013

    pe mine nu ma mai afecteaza de ceva vreme :)

    RăspundețiȘtergere

Comenteaza cu bun simt!

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.