miercuri, 17 aprilie 2013

Suflet de copil...

O fetita blonda, cu ochii albastri ca cerul de mai. Mereu cu zambetul pe buze, mereu dispusa sa isi ajute colegii de clasa si nu numai. Si totusi...

Intr-o buna zi, fetita zglobie intra in clasa cu capul in pamant... Ma uit mai atent la ea si vad un ochi vanat si zgarieturi pe frunte... Imi dau seama imediat ce s-a intamplat. Ora incepe, dar eu stau ca pe ghimpi, astept pauza sa pot vorbi cu ea. Se balbaie si nu reuseste sa imi dea un raspuns care sa ma multumeasca. Dupa ore, in drum spre casa, trec prin fata portii ei. Ma vede si alearga dupa mine. Imi spune ca merge sa adune iarba pentru iepurasii pe care ii are, desi mai este suficienta acasa, dar a gasit un pretext ca sa poata iesi... O simt ca vrea sa imi spuna mai multe, dar nu stie cum sa inceapa. Nu o grabesc, o las pe ea sa inceapa atunci cand este pregatita. La un moment dat, imi spune:
Doamna, eu nu v-am spus astazi adevarul despre vanataia mea...Adevarul e ca m-am ciondanit cu fratele meu si tata, fara macar sa intrebe de ce ne-am certat sau sa afle cine a inceput si cine e de vina, ne-a batut pe amandoi... Cu pumnii si picioarele, cu ce a nimerit...Dar sunt obisnuita, se intampla zilnic.

Nu stiu ce sa ii raspund, am un nod imens in gat si nu gasesc cuvintele potrivite. Ea continua, stiind ca eu nu sunt doar doamna invatatoare si atat, le-am aratat ca pot fi prietena lor, ca putem discuta deschis...

Eu nu mai vreau sa merga acasa! E un chin pentru mine! Nu am mai mancat de aproape 3 zile nimic...Stiti cumva cand ne dau laptele la scoala? 

Simt ca imi fuge pamantul de sub picioare si imi vajaie capul. Gandul imi zboara departe, cautand solutii. Dar sunt om si nu pot face prea multe. Asta e unul dintre momentele in care imi doresc sa am multi bani sa pot face mai multe decat fac deja. In rest, nu ma intereseaza prea mult... O iau cu mine si ii pregatesc un sandwich. Imi spune ca nu a mai mancat de mult asa ceva... Si imi multumeste. Pentru ca stie sa spuna Multumesc...

Ea este o eleva de nota 10.De multe ori nu mananca, asta iarna nu a avut geaca groasa, dar vine zilnic la scoala, isi face temele(atunci cand are caiete, cand nu, intervin eu...), isi ajuta colegii in clasa si e mereu cu zambetul pe buze si zglobie... Cum reuseste? Noi, oamenii mari, ne plangem din orice si ne lasam rapid doborati din te miri ce. Copilasul asta cu ochi ca cerul senin unde gaseste puterea sa mearga mai departe? Si nu oricum, ci de nota 10!

37 de comentarii:

  1. Vai ...s a facut ceva pentru fetita aceasta? E cutremurator !!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. victoriarosia4/17/2013

    trista poveste:(

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte trista,am plans :( E devarata?
    Eu una nu-i inteleg pe parintii care fac copii si ii maltrateaza sau ii parasesc :( De ce oare nu se gandesc inainte de-a face un copil ca nu are ce sa-i ofere...dar macar dragoste parinteasca .....citind povestea asta mi-am adus aminte de o alta poveste ( tu stii care ) ma doare sufletul pentru asemenea copialsi :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Ana Naghi4/17/2013

    Abia ce am aflat situatia ei. Nici macar nu aveam habar cat sufera... Iar acum nu stiu cum sa fac, pentru ca niste parinti violenti nu vor intelege in veci daca incerc sa le arat drumul cel bun! Offf

    RăspundețiȘtergere
  5. Ana Naghi4/17/2013

    si adevarata...

    RăspundețiȘtergere
  6. Ana Naghi4/17/2013

    Lucica, din pacate e adevarata... Important este ca unii copilasi au norocul ca Dumnezeu sa le trimita un inger pazitor(stii tu care), insa fetita asta isi gasea alinare doar in bratele bunicii care s-a prapadit...

    RăspundețiȘtergere
  7. stiu...Off,Doamne!....pacat ca bunica ei nu mai este sa-i aline durerile si foamea :(

    RăspundețiȘtergere
  8. O sesizare la protectia copilului. Un copil nu trebuie sa traiasca asa .

    RăspundețiȘtergere
  9. wow... trista postare pe ziua de astazi...

    RăspundețiȘtergere
  10. Ana Naghi4/17/2013

    Din pacate, sunt lucruri reale..

    RăspundețiȘtergere
  11. Pan Loredana4/17/2013

    Of.Pacat mare sa iti maltratezi copiii ! Si in legatura cu Protectia Copilului , daca sunt angajate doar persoane fara copiii , cum sunt la Directia Judeteana Mehedinti , garantat ca nu vor face nimic .Angajatii acestei institutii , nu stiu cum se face , dar la Mehedinti sunt 99% fara copiii .Ce sentimente sa aiba aceste persoane care nu au copiii , cand in primul rand nu au proprii lor copiii ! Ciudat , nu ? E adevarat ce va spun , in Mehedidinti la aceasta Directie , serios , sunt angajati fara copiii .Pai cum pot acestia sa aiba grija de copiii strainilor cand ei nu au experienta personala ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Ana Naghi4/17/2013

    No comment!

    RăspundețiȘtergere
  13. AlinaS.4/18/2013

    Am sperat pana la ultimul cuvintel ca e o poveste, neinspirata din realitate. Trist ce se intampla. Mi-as dori ca noi cei din jurul acestor copii sa putem face ceva. Crezi ca putem sa o ajutam cu ceva? prin tine ...cu haine, rechizite, nu stiu ... sper ca autoritatile sa faca ceva bun, sunt si asistenti sociali care se implica.

    RăspundețiȘtergere
  14. Spunsieu4/18/2013

    Din pacate se petrec drame atat de mari chiar langa noi, incat noi nici macar nu avem dreptul sa ne vaitam de problemele noastre minuscule...Copiii astia sunt un exemplu de stoicism!

    RăspundețiȘtergere
  15. Offff....mi-au dat lacrimile. Mi-a adus aminte de copilaria mea. Nu in legatura cu mancarea (pe aia o aveam), ci in legatura cu bataia. :( Nu stiu daca spatele meu se vindeca, ca apareau alte dungi vinete pe el. Nu-s straina nici de pumni si picioare in ficat, iar cureaua era la ordinea zilei. Toate astea lasa urme adanci si pt toata viata. :(((

    RăspundețiȘtergere
  16. Adina-Mirabela Gavriloi4/18/2013

    Trist, foarte trist, din pacate adevarat si crud.Problema este ca si daca afli de un astfel de caz, esti legat de maini si de picioare...Statul nu isi face datoria si pana sa se faca un bine, ceva concret pentru acesti copii, trec ani buni, ingropati in hartoage.Sora mea incerca de un an si jumatate sa isi adopte propriul copil biologic, pentru ca a apelat la o mama purtatoare si nu exista legislatie.Ce se intampla in justitie si la Directiile de Protectia Copilului este strigator la cer...De acei "parinti", ai fetitei din cazul tau nici nu vreau sa vorbesc.

    RăspundețiȘtergere
  17. Nici nu am terminat bine acest articol si am deja lacrimi in ochi! Ce chin, cata tristete! Oare ce am putea face ca aceste situatii sa nu main existe? Ca acesti copii sa aibe o copilarie linistita si frumoasa,fara a fi nevoiti sa se maturizeze inainte de vreme...???
    Ar trebui sa existe metode de depistare a acestor "parinti" si ajutati si sustinuti psihologic,moral si financiar ( atat cat este posibil) pentru a intelege ca educatia nu se fave cu pumnii si cu picioarele .

    RăspundețiȘtergere
  18. Ramona Daniela Sculschi4/18/2013

    M-am emotionat....foarte trist :(

    RăspundețiȘtergere
  19. Doamne ce trist :( , din pacate cred ca sunt foarte multe cazuri asemanatoare dar atata timp cat nu stii nu au cum sa te afecteze, dar cand auzi de un sufletel care sufera asa, parca ti se rupe inima. ce vina are ea ca s-a nascut intr-o asa familie in care de cele mai multe ori toate astea se intampla din cauza alcolului :(( , nici nu vreau sa ma gandesc la ce i-as face nemernicului .... eu zic ca ai putea totusi sa incerci sa faci ceva, sa nu ramai cu gandul ca poate puteai schimba ceva, si poate protectia copilului face ceva

    RăspundețiȘtergere
  20. Ana Naghi4/19/2013

    astazi mi-a spus ca e o pedeapsa sa aiba parinti, desi pentru alti copii parintii sunt o binecuvantare...

    RăspundețiȘtergere
  21. Ana Naghi4/19/2013

    Offf, Maria, crede-ma ca sunt ca un cazan care clocoteste! Am avut propriile probleme zilele astea, dar sunt cu ochii pe ei si nu ii las asa usor daca nu inceteaza!
    Din pacate, noi, romanii mergem pe principiul "Eu te-am facut, eu te omor" ...

    RăspundețiȘtergere
  22. Ana Naghi4/19/2013

    Eu am si nesansa sa mostenesc sufletul mamei, plang din orice si toata prostia si rautatea umana ma revolta! De aceea ma si necajesc ca nu pot face prea multe, ar insemna sa fiu un super-erou...
    Nici nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul surorii tale! Off

    RăspundețiȘtergere
  23. Ana Naghi4/19/2013

    Doamne, Carmen, imi pare rau sa aud asta! Si cred ca imi intelegi cel mai bine revolta din postura ta, la acelasi lucru ma gandesc si eu: ca acest copil va ramane schilodit pe viata, nu neaparat trupeste, cat sufleteste. Cum sa perceapa lumea ca pe ceva frumos, in care chiar exista si oameni buni cand oamenii care i-au dat viata ii "vorbesc" cu pumnii?
    Important este ce om ai ajuns tu si cum iti cresti proprii copii, pentru ca de cele mai multe ori, copii deveniti adulti repeta greselile parintilor...

    RăspundețiȘtergere
  24. Ana Naghi4/19/2013

    Asa este! Acasa Ema imi da lectii de viata, iar la scoala EA!

    RăspundețiȘtergere
  25. Ana Naghi4/19/2013

    Alina, as vrea sa o ajut si o fac cu cat pot. Nici nu stiu daca am vreo sansa sa fac mai multe... Bietul copil a mancat la mine ceva si i-am pus intr-o punguta un pachetel pentru a doua zi, la scoala...Greseala mea, trebuia sa i-l aduc eu a doua zi... Pachetul i-a fost descoperit, mancat, a luat din nou bataie, pe motiv ca voia sa manance fara ei si a invatat-o sa imi spuna ca ea de fapt are ce manca...

    RăspundețiȘtergere
  26. Ai foarte mare dreptate, Ana. Eu ma stapanesc enorm sa nu-i mai pocnesc pe ai mei cateodata, pentru ca sunt constienta ca daca as ceda pornirilor as fi exact ca tatal meu. El intai dadea, si pe urma punea intrebari. :| Si mai ai dreptate in ceva: intr-adevar eu nu vad lumea deloc frumoasa, nu ma bucura aproape nimic si nu stiu ce-i fericirea. :(

    RăspundețiȘtergere
  27. M-ai facut sa plang..Doamne, bietul copil...

    RăspundețiȘtergere
  28. Ana Naghi4/19/2013

    Primul impuls ar fi sa iti spun sa treci peste, sa uiti ce a fost si sa te bucuri de ce ai acum, dar stiu foarte bine ca temelia e importanta. Daca nu ai avut o copilarie fericita, e greu ca mai tarziu sa vezi totul in roz, chiar si atunci cand este roz...
    Nu sunt in masura sa iti dau un sfat, nu ar fi corect.

    RăspundețiȘtergere
  29. off bietul copil :( nu putem face ceva sa o ajutam??

    RăspundețiȘtergere
  30. andreea elena4/21/2013

    Of... m-ai facut sa plang. Si la mine la scoala am un caz. (Putin mai fericit totusi) insa... Si eu ma intreb adesea unde gasesc copiii astia puterea sa merga mai departe si sa viseze ca va fi mai bine cand vor fi mari?

    RăspundețiȘtergere
  31. Ana Naghi4/22/2013

    Sunt adevarate modele pentru noi, oamenii mari, desi- teoretic- noi ar trebui sa fim modele pentru copii...

    RăspundețiȘtergere
  32. Mioara Hus4/23/2013

    O astfel de drama te rascoleste si din pacate e una dintre multele care se intampla zi de zi. Te simti frustrat pt. ca simti ca ai mainile legate pe de-o parte, pe de alta parte, daca actionezi in vreun fel, nu stii la ce sa te astepti, se va rezolva oare ceva sau se va agrava situatia?! Cunosc acest sentiment, pt. ca la scoala esti a doua mama a elevilor tai, eu mereu asa am considerat. Si daca ai actiona legal, in vreun fel, te izbesti de sistemul romanesc "bolnav", care are darul de a taragana si amana lucrurile, ca pana la urma iti vine sa renunti, orice ai fi inceput si nici nu esti sigur ca vei obtine o rezolvare. E cumplit si-ti vine sa urli!!!

    RăspundețiȘtergere

Comenteaza cu bun simt!

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.